Vestea aşteptată de toţi angajaţii din Sănătate: ce se întâmplă cu lefurile

Scris de Gabriel Adam la 9 Mar 2017, ora 08:00

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat că, potrivit proiectului Legii salarizării unitare, nu vor mai exista clase de salarizare, ca până acum, ci funcţii, grade şi gradaţii, anunţând că angajaţii din Sănătate vor fi primii bugetari care vor beneficia de majorări salariale.

”N-ar trebui să fie o surpriză pentru absolut nimeni această lege unică a salarizării şi prinicipiile ei pentru că sunt foarte bine prezentate în programul de guvernare. Avem o anvelopă de 32 de miliarde de lei pentru patru ani de creştere a salariilor bugetarilor, însemnând, pe medie, o creştere cu 56% în patru ani”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu.

Ministrul Muncii a precizat că legea salarizării unitare este finalizată, dar nu a trimis-o în Parlament încă, deoarece a considerat că sunt necesare discuţii cu sindicatele.

”Deja avem semnale foarte pozitive pentru că luni ne-am întâlnit cu sindicatle din apărare şi ordine publică, ieri ne-am întâlnit cu sindicatele din sănătate, mâine (azi – n.r.) urmează să ne întâlnim cu educaţia, vineri cu instituţiile de cultură şi federaţiile din cultură, urmând ca săptămâna viitoare să continuăm şi cu ceilalţi”, a adăugat Vasilescu.

Potrivit acesteia, legea este modificată faţă de variantele care ”au tot fost prezentate publicului”. ”Noi am fost foarte atenţi să nu ieşim din această anvelopă de 32 de miliarde. Împrună cu Ministerul de Finanţe, în urmă cu o săptămână, când am considerat noi că avem finalizată acestă lege, am făcut un calcul, ieşeam la 31 de miliarde, dar, desigur, după discuţiile pe care le vom avea cu sindicatele va trebui să facem încă un nou calcul înainte de a transmite Parlamentului, astfel încât să nu avem niciun leu în plus faţă de cât ne-am asumat”, a explicat Olguţa Vasilescu.

Ministrul a apreciat că legea salarizării schimbă foarte multe principii, ea nemafiind pe clase de salarizare, ci pe funcţii, grade şi gradaţii.

”În prima lună din 2018 cresc salariile la sistemul sanitar, ei sunt primii care vor beneficia de acestă creştere salarială în totalitate, la ceilalţi urmează să se facă gradual în următorii patru ani. Avem, de asemenea, un fond de premiere de 5% care este la dispoziţia ordonatorului de credite, dar aceşti bani nu pot fi daţi decât în acord cu sindicatele. Rămânem pe 30% sporuri la ordonatorii de credite. În aceste sporuri trebuie să intre obligatoriu acel voucher de vacanţă care, de asemenea, este cuprins în programul de guvernare şi două norme de masă însemnând două salarii minime pe economie şi, de asemenea, este un capitol separat pentru indemnizaţiile demnitarilor, primarilor şi viceprearilor care se calculează începând cu salariul mediu pe economie”, a spus ministrul Muncii.

Ea a precizat că a făcut acest lucru pentru că la toţi ceilaţi bugetari se porneşte de salariul de bază la care se adaugă sporurile, ”ori, demnitarii, primarii şi viceprimarii au indemnizaţii care nu cuprind niciun fel de sporuri, nici măcar sporuri de vechime”.

”Şi ca să fie pe o bază corectă pentru toată lumea s-a optat pentru acestă variantă”, a arătat ea. Ministrul consideră că se vor corecta toate inechităţiile care sunt la ora actuală în sistemul de salarizare, urmând că după 2021, ”fiecare bugetar în parte să urce cu rata inflaţiei”. ”Absolut toţi bugetarii vor avea parte după 2021 de o creştere egală”, a explicat ministrul Muncii.

Mai multe articole

PRIETENII NOŞTRI

Box 300x250 I love Cluj