Actualitate

Galerie Foto
Galerie Foto

Magistraţii  Judecătoriei Cluj-Napoca au decis evacuarea Muzeului Farmaciei din clădirea în care a funcţionat, timp de aproape 400 de ani, cea mai veche spiţerie din oraş.

Gabor Csaba Hintz, unul dintre moştenitorii fostului proprietar, a primit în urmă cu trei ani clădirea situată în Piaţa Unirii, colţ cu strada Regele Ferdinand, mai puţin parterul şi subsolul, unde funcţionează încă Muzeul Farmaciei.  În luna aprilie a acestui an, Curtea de Apel Cluj a decis că şi restul clădirii îi aparţine.

Ca urmare, Hintz a cerut în instanţă evacuarea Muzeului Farmaciei, proces care s-a finalizat săptămâna trecută în prima instanţă. Astfel, încăperile în care sunt expuse piese din prima farmacie deschisă în Clujul medieval vor fi eliberate, dacă soluţia Judecătoriei va fi menţinută.

Carmen Ciongradi, noul director al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT), de care aparţine Muzeul Farmaciei, a declarat pentru OradeCluj.ro că încă nu se poate pronunţa asupra alternativelor. “Vom introduce apel la soluţia Judecătoriei. Doar după finalizarea procesului vom decide ce este de făcut”, a spus Ciongradi.

Potrivit fostului director Ioan Piso, în imobilul situat în Piaţa Unirii, numărul 28, a fost deschisă prima farmacie din Cluj, în 1573. După naţionalizarea din 1949, aici s-a deschis un muzeu, cuprinzând colecţii particulare ale unor profesori şi medici, cu obiecte farmaceutice din Transilvania.

În cele trei încăperi de la parter şi în cele două laboratoare medievale de la subsol, pe un spaţiu de aproape 200 metri pătraţi, sunt expuse medicamente, dar şi uneltele cu care se produceau medicamente odinioară. Printre piesele valoroase se numără un distilator pentru obţinerea de tincturi, recipiente pentru topire, o presă pentru sucuri medicinale, instrumente pentru obţinerea tabletelor. De asemenea, sunt expuse medicamente vechi precum praful de corali, praful de pietre preţioase sau ochiul de rac.  Deosebit de valoroasă este şi pictura murală din spaţiul de vânzare a medicamentelor, reprezentând arborele vieţii, încadrat de şerpii lui Esculap şi cocorul cu piatra între gheare.

După începerea procesului de retrocedare a clădirii, societatea civilă şi personalităţi clujene au cerut ca imobilul să fie achiziţionat de Primărie pentru a i se păstra destinaţia de muzeu. Potrivit unui anunţ de presă apărut în acest an, proprietarul a scos clădirea la vânzare şi cere 2 milioane de euro.

 

Twitter del.icio.us Digg Facebook linked-in Yahoo Buzz StumbleUpon

4 raspunsuri la “SENTINŢĂ: Muzeul Farmaciei trebuie să evacueze imobilul din Piaţa Unirii”

  1. Mihaela Givulescu 11 octombrie 2011

    Eu nu inteleg de ce, daca i-a fost retrocedata si farmacia, vrea evacuarea? Muzeul asta e o mindrie a orasului. E vestit in Europa dupa cel din Heidelberg. Si apoi e rar sa fie intr-o casa cunoscuta de secole ca apartinind unei generatii din tata in fiu de farmacisti.

    Răspunde
  2. Mihnea Măruţă 12 octombrie 2011

    Mihaela: Pentru că vrea banii pe clădire. Nu mai contează tradiţia familiei.

    Liviu: Felicitări pentru iniţiativă!

    Răspunde
  3. Dar oare de ce nu s-a gandit sa inchirieze locatia Muzeului?
    Sau de ce Judecatoria nu s-a gadit ca acea cladire e parte a patrinnomiului istoric si cultural a Clujului si sa nu io dea, dar sa-l despagubeasca?
    Ce conteaza e istorie…nu are nici o legatura cu manele, fotbal sau alcool…

    Răspunde

Scrie un comentariu