O simţiţi? E ca un tremur surd, pe dedesubt, ca o teamă incipientă, apăsătoare şi încă reţinută, ameninţătoare şi totuşi calmă, ca un mesaj din lumile freatice ale viitorului.

E setea generaţiei Facebook de a folosi cumva libertatea care i s-a dat.

De-a o îndrepta într-o direcţie, de a-i aşeza un vector, de-a se hrăni din drumul ei intuit. Aceşti oameni tineri au atâta energie creativă, care acum se risipeşte, încât se implică, în disperare, în orice “proiect” sau “acţiune” care le poate aduce zâmbetul acela al oboselii împlinite ori umorile unui război în care să vibreze. În care să conteze că trăiesc.

Dar totul e haotic. Au fost lăsaţi singuri prea devreme, pentru că adulţii de la care aşteptau inspiraţie nu mai ştiu decât de bani. Bani, bani, bani. Iar ei, diferiţi şi dezamăgiţi, s-au săturat de bani. Vor să-şi doneze libertatea şi timpul unor scopuri gratuite: unor jocuri sau unor copii, unor oameni mai trişti ori mai bolnavi decât ei, unor copaci sau unor animale. Unor idei.

Nu-i condamnaţi pe aceia dintre ei care au ajuns să se regăsească, paradoxal, în teze şi lecturi pe care noi, cei mai în vârstă decât ei, le credeam dispărute din orizontul magnetic. E forma lor de a spune că nu mai vor să audă, mereu şi mereu, despre bani, că vor să depindă de alt criteriu, că viaţa este şi poate fi altfel decât acest şanţ îngust prin care noi i-am învăţat să alerge fără ţintă.

Ei ies pe străzi, şi vor ieşi tot mai mulţi, pentru că noi, “mai-marii decât ei”, nu punem libertatea comună în slujba unei forme de iubire.

Ei se lasă ispitiţi să ceară distrugerea acestei lumi pentru că nimeni nu i-a învăţat să-şi ducă libertatea la următorul nivel. Să o planteze la rădăcina unui vis. În şcoli au văzut blazarea şi trecutul, iar în facultăţi, corupţia şi obedienţa. Mentorii pe care şi-i doreau sunt, pe sub măşti, maeştri ai compromisului ori mici funcţionari înspăimântaţi de sunetul prezumtiv al propriei opinii. Iar spaţiul public e doldora de cei care fac bani.

Nimeni nu i-a învăţat cum se ia libertatea şi se transformă alchimic în curaj. Ei, entuziaştii imaginilor frumoase pe care le schimbă pe internet, nu sunt în stare să aşeze un “Nu” în calea urâtului. Ei amestecă retragerea din realitate cu păstrarea respectului de sine şi, astfel, vrând-nevrând, se întorc la dedublarea bunicilor lor. Pierd puterea.

Şi, pentru că simt că pierd puterea, se agită, vor să distrugă, nu ştiu nici ei ce vor. Iar noi, privind obsedaţi înainte, nu mai pricepem că revolta lor e dragostea pe care nu ştiu cum să şi-o arate.