Nicosia Horrible Hash House Harriers (NH4) sau “un grup de alergători cu probleme alcoolice” sau “un grup de alcoolici cu o problemă de alergare” (A running club with a drinking problem or a drinking club with a running problem). Cam aşa se descrie clubul din care fac parte începând din 2010.
Hashing reuneşte persoane pe baza unui singur criteriu – să le placă să-şi ude gâtlejul cu bere după o alergare. Conceptul datează de la sfârşitul anilor ’40, când mai mulţi colonialişti britanici din ceea ce astăzi se numeşte Malaezia au început să se întâlnească regulat, în fiecare zi de luni, şi să alerge împreună ca să scape de excesele din weekend. După cel de-al doilea război mondial, conceptul s-a răspândit printre expatriaţi, în special în Orientul Mijlociu. Astăzi, la nivel mondial sunt zeci, dacă nu sute de mii de persoane care aleargă împreună, pe grupuri locale, o dată pe săptămână.
Eu am ajuns întâmplător la o întâlnire; de fapt, m-am autoinvitat după ce o colegă de apartament, neo-zeelandeză, îmi spusese că iese săptămânal să alerge cu un grup de oameni. Se întâlneau în fiecare marţi de la 19.30, indiferent de vreme, într-un loc decis de persoana care organiza întâlnirea.
Am ieşit la alergare. Traseul (de tip circuit închis) era marcat dinainte, iar noi trebuia să urmăm marcajele. De obicei, traseul are două rute, una pentru alergători, alta pentru “mărşăluitori”, şi variază de la 4-6 la 8-10 kilometri. În unele situaţii, chiar mai mult. Există 2-3 puncte de oprire pentru odihnă, numite simplu CHECK, unde se întâlnesc alergătorii cu “umblătorii”. Un moment de respiro.
După alergare, cutuma: ne-am strâns toţi şi am format un cerc, iar un membru desemnat, aşa numitul RA (religious advisor) a luat cuvântul. R.A-ul are rolul de a-i numi pe cei care au ofensat grupul în vreun fel. De exemplu: dacă au întârziat ori dacă au tăiat traseul. Sau, pur şi simplu, fără un motiv anume, căci prea dulce e pedeapsa.
Astfel, cei “arătaţi cu degetul” sunt nevoiţi să bea “groapă” o halbă de bere în mai puţin de 10 secunde. Dacă nu reuşesc, la sfârşitul celor 10 secunde trebuie să şi-o toarne în cap, la comanda “On your head”. Înainte de fiecare numărătoare se cântă un cântec specific, versurile având întotdeauna note comice sau de “innuendo”. Am să vi-l expun mai încolo pe cel dedicat nou-veniţilor, aşa-numiţii Virgins.
Când eşti Virgin, ţi se cere să spui o glumă, să cânţi sau să dansezi (lasciv). În functie de gluma spusă, RA-ul şi ceilalţi hasher-i te vor boteza, iar în cercurile HASH toată lumea îţi va spune astfel. Eu am zis un banc despre călugăriţe şi am primit “HASH name”-ul SISTER ACT. Pot să spun că au fost “docenţi” cu mine în ceea ce priveşte această poreclă. Să vă dau alte exemple: Dingbat Chubby, Shit House Door, Bunny Girl, Insatiable Thirst, Varnie von Naziburger, Wonkey Donkey sau Lunch Box.
Odată botezat, primeşti halba de bere şi ţi se cântă următorul cântec…
The Ball of Kirriemuir
(aka Four and Twenty Virgins)
Four and twenty virgins
Came down from Inverness,
And when the party was over,
There were four and twenty less.
Singing, “Balls to your partner,
Ass against the wall.
If you’ve never been shagged
On a Saturday night,
You’ve never been shagged at all!”
… după care, capul pe spate, şi dă-i şi bea. Întâmplarea face ca unii să ajungă de 2-3 ori în mijlocul cercului (in the circle).
Ultimul care plăteşte e adus în cerc, primeşte numele de Mr. Banglestein şi e pedepsit. La fiecare alergare, cineva e distins cu “HASH MAN AWARD” – o robă albă nespălată şi semnată de toţi cei care au purtat-o până la acea dată. Cel distins va fi nevoit să alerge în robă data viitoare.
Dupa “cerc”, are loc cina, fie la un restaurant, fie acasă la unul dintre membri. Fiecare contribuie cu 9 euro pentru mâncare şi băutură şi cu 3 euro pentru alergare. Poţi opta dacă vrei să rămâi la cină sau nu. “Virginii” nu plătesc pentru prima dată.
Fug împreună cu hasher-ii din 2010, am aproape 80 de alergări şi pot să zic că e cea mai întreprinzătoare activitate socială pe care am desfăşurat-o vreodată. NH4 (Nicosia Horrible Hash House Harriers) a fost fondat în 1989 şi de atunci a strâns neîntrerupt 1237 de alergări. Unul din membri, Patiharris, a ajuns deja la aproape 1000 de alergări, dacă nu cumva a şi depăşit această bornă.
De-a lungul anului sunt şi alergări mai speciale, de exemplu aşa-numita Red Dress Run, când toţi alergătorii se îmbracă în rochii roşii. Evenimente deosebite mai au loc la aniversarea grupului. În decembrie 2010, la împlinirea a 21 de ani, s-au alergat nu mai puţin de 25 de kilometri, circuitul având 21 de etape (checks). Am început pe la 4 şi am terminat la 9 seara.
Alergătorilor li se dau tricouri personalizate şi, când cineva ajunge la o cifră rotundă – 50, 100, 200 etc -, primeşte un tricou pe care e specificat numărul alergărilor la care a participat.
HASH-ul are o atmosferă specială, foarte prietenoasă, care aduce aproape oameni de toate vârstele şi din medii foarte diferite. Anul trecut, am avut ocazia să alerg cu un tinerel de 71 de ani la o temperatură de 30 de grade. Avea o condiţie fizică extraordinară.
Pentru cei interesaţi, site-ul grupului e aici.
*
Autorul acestui text, Ciprian Pop, a absolvit Universitatea Tehnică din Cluj şi acum e inginer la Nicosia. Puteţi citi aici precedenta sa corespondenţă pentru “ORA pe GLOB”.
Nici un comentariu.