Capitala lumii – imaginată de Adolf Hitler în planurile sale megalomanice. Un oraş distrus de bombardamente, împărţit mai întâi în patru, apoi în două. O metropolă în care Zidul a creat o lume nouă la ridicarea sa şi o altă lume nouă, după ce a fost dărâmat. Cam acesta este Berlinul pe care îl ştie majoritatea şi pe care îl cunoşteam şi eu acum vreun an.
Explicaţia e simplă: mai greu accesibil decât Budapesta, Viena, Roma sau Paris, ba chiar şi decât Londra, Berlinul nu a reprezentat după 1990 o destinaţie pe care turiştii românii să o fi bifat cu regularitate.
Odată cu mutarea mea în Germania – la Görlitz, orăşel aflat la 250 de kilometri de capitala ţării -, această “scuză” nu mai putea fi valabilă. Era clar: trebuia să văd Berlinul.
Prima dată, a fost o vizită scurtă, suficientă însă pentru a fi atins de “microbul” oraşului. Târgul Internaţional de Turism – ITB Berlin, cea mai mare manifestare de acest gen din lume -, mi-a oferit ocazia de a călători în jurul lumii în doar câteva ore. Apoi, o plimbare “adevărată” până în zona centrală şi reîntâlnirea după mulţi ani cu o colegă m-au convins că trebuie să revin la Berlin. Şi am făcut-o. Aproape de fiecare dată când am avut ocazia.
Încet-încet, am început să mă ataşez de oraş. Mai degrabă, de poveştile sale, pe care Berlinul ţi le dezvăluie la fiecare pas – când treci pe sub Poarta Brandenburg, când stai în faţa rămăşiţelor Zidului, când te aşezi să îţi tragi sufletul în faţa Reichstag-ului, când te plimbi pe bulevardele largi, printre clădirile ultramoderne din sticlă sau chiar printre imensele blocuri comuniste din cartierele estice.
Iar printre aceste poveşti, una se repetă aproape obsesiv. Chiar şi după 22 de ani de când Berlinul a redevenit, oficial, un singur oraş, dezbinarea e la ea acasă în capitala Germaniei. Nu doar arhitectura trădează diferenţele, ci mai ales mentalităţile berlinezilor. Mulţi dintre cei care au avut privilegiul de a trăi în Vestul oraşului nu au mai fost în Est din 1961, de când s-a ridicat Zidul, şi nici nu vor să meargă acolo. Ce să caute în “ghetto”, cum “alintă” o mare parte a oraşului zona care s-a aflat sub administraţie sovietică?
Un oraş unit şi totuşi dezbinat. Un oraş care adună oameni de peste tot din lume, dar care nu încearcă să îi uniformizeze. La Berlin, fiecare poate fi – iar din ceea ce am observat până cum, chiar este – el însuşi. Fiecare îşi poate trăi viaţa unde vrea, aşa cum vrea, alături de cine vrea. Pe mine, “microbul” acesta m-a convins să mă mut aici. De acum încolo, rămâne să văd cât de mult pot să duc această “boală”.
*
Foto 1: Faimosul “Checkpoint Charlie”, unul dintre fostele puncte de trecere dintre Berlinul de Vest şi Berlinul de Est.
Foto 2: Potsdamer Platz.
Foto 3-4: Rămăşiţe ale Zidului.
Foto 5: Poarta Brandenburg.
*
Autorul acestui text, Vasile Racoviţan, este ziarist şi a lucrat, printre altele, la “Monitorul de Cluj”, “Ziarul Clujeanului”, “Ziua de Cluj” şi “Adevărul de seară”. În octombrie s-a mutat la Berlin.
Puteţi citi aici primul său text de la rubrica “ORA pe GLOB”.



Un raspuns la “ORA de BERLIN. “Microbul” dezbinării, de Vasile Racoviţan”