CLUJ. Cei şapte tineri care au “ocupat” hotelul Continental pentru a protesta împotriva proiectului de exploatare minieră iniţiat de compania Roşia Montană Gold Corporation au fost amendaţi cu o sumă totală de 2500 de lei, pentru afişaj ilegal. Tuturor li se vor întocmi dosare penale, sub învinuirea de “tulburare de posesie”.
Ei sunt Mihnea Blidariu – muzician, component al trupei Luna Amară, Paul Socol – actor, Bogdan Buta – inginer în telecomunicaţii şi activist, Raluca Dan – specialist în relaţii publice, Ana Bănică – arhitect, Bianca – arhitect şi Ramona Duminicioiu – consultant juridic.
*
Puteţi urmări mai jos filmul protestului de 7 ore desfăşurat în centrul Clujului. În acest timp, autorităţile s-au chinuit să găsească un temei legal pentru a-i scoate din clădire pe protestatari. Printre susţinătorii acestora s-au numărat fostul senator şi consilier prezidenţial Ecktein-Kovacs Peter şi saxofonistul Mihai Iordache, fost membru al formaţiei Kumm (vezi galeria foto):
*
Finalul protestului a făcut prozeliţi: în timp ce ultimele două persoane aflate înăuntrul hotelului erau scoase aproape pe sus din clădire, mai mulţi şoferi care staţionau la stopul de pe strada Napoca au început să claxoneze în semn de adeziune. Ei au primit avertismente verbale de la poliţiştii din zonă:
OradeCluj.ro a transmis liveTEXT principalele momente ale “ocupării” hotelului Continental. Materialul poate fi citit aici.



un album foto cu unele din documentele acestei scurte, dar eficiente “ocupaţii”:
http://www.facebook.com/event.php?eid=270970912940944
scuze, am pus un link greşit (deşi şi acela e bun de urmat) – voiam să spun https://picasaweb.google.com/103574027160901068837/OCCUPYContiPreOCCUPYClujWithRosiaMontana
Bravo lor!
Avem nevoie de astfel de oameni cu atitudine. Sa le dea Dumnezeu putere si curaj.
Sa li se intocmeasca dosare penale… Daca Basescu nu sustinea proiectul politistii ar fi fost mielusei, asa fac pe leii.
Bravo tinerilor care au protestat!
Dosarele penale le fac cinste!
Politia nu mai merita bani de la buget. Nu stie decat sa apere toti mafiotii ( vezi scandalul cu clanul Butoane) si in rest e folosita ca mijloc de represiune.
Rusine politiei si rusine presei care nu a relatat despre aceste abuzuri.