Actualitate

Galerie Foto
Galerie Foto
Cluj Arena, un proiect major realizat de Dico şi Ţigănaş, candidează pentru marele premiu al OART

CLUJ. Stadionul Cluj Arena, sediul Poliţiei clujene, pavilionul multifuncţional al USAMV, dar şi proiectele nefinalizate (sau neîncepute) pentru Inspectoratul Şcolar sau campusul Academiei de Muzică sunt câteva lucrări din ultimii doi ani nominalizate la Premiile Ordinului Arhitecţilor din România, filiala Transilvania (OART).

Fotografiile unor proiecte gândite de arhitecţi din judeţele Bistriţa, Cluj şi Sălaj sunt expuse până duminică în fosta sală de concerte din fostul sediu al Liceului de Muzică, aflat în Piaţa Muzeului. În total, 64 de proiecte materializate şi 23 neexecutate urmează să fie jurizate de cinci arhitecţi – Radu Teacă (ArtLine, Bucureşti), Iulia Stanciu (Starh, Bucureşti), Andrei Şerbescu (ADNBA, Bucureşti), Johannes Bertleff (Exhibit Arhitectura, Braşov), Ildiko Mitru (9 Opţiune, Baia Mare), precum şi de doi urbanişti desemnaţi de Registrul Urbaniştilor din România – Radu Radoslav (Timişoara) şi Mircea Grigorovschi (Iaşi).

Joi seară, în cuvântul prin care a deschis ediţia din acest an a Premiilor, preşedintele OART şi arhitectul-şef al Clujului, Szabolcs Guttman, a spus că, în linii mari, realizările din 2010 şi 2011 pot fi grupate sub conceptul “bani mai puţini, dar calitate superioară“. El a vorbit şi despre posibilitatea ca OART să investească în spaţiul folosit “abuziv de Liceul de Muzică” pentru a-l transforma într-unul cultural, de întâlnire, idee pe care urmează să o negocieze cu Ordinul Franciscan.

Printre arhitecţii clujeni înscrişi în concurs se numără Ciprian Şimon (cu sediul Poliţiei Cluj, de pe strada Traian 27), Adrian Ilie (sediul Primăriei Floreşti), Dico şi Ţigănaş birou de proiectare (stadionul Cluj Arena) sau Vlad Sebastian Rusu (Pavilionul Germoplasmă al USAMV).

Cele mai multe obiective nerealizate, dar nominalizate la Premiile OART, le aparţin celor de la Dico şi Ţigănaş. Acest birou de arhitectură a realizat proiectele pentru campusul Academiei de Muzică Gheorghe Dima (strada Bucium FN), complexul sportiv Argeş – controversatul viitor sediu al Inspectoratului Şcolar, grupul de locuinţe colective al Willemen Apartments (strada Grigore Moisil FN) şi clădirea de birouri şi locuinţe de pe strada Sindicatelor nr. 8.

Cei mai prolifici arhitecţi ai anului par să fie Ciprian Şimon şi cei de la Tektum. Şimon este nominalizat pentru trei proiecte finite – IPJ Cluj, casa Cotar (strada Gaudi) şi casa Albă (strada Vlahuţă) – şi pentru “viziunea” asupra ansamblului de locuinţe Beyfin din Baciu.

Biroul de arhitectură Tektum este nominalizat pentru trei case unifamiliale spectaculoase, Casa Neagră (inclusiv la categoria design interior), Casa de Piatră şi Casa de Cărămidă, precum şi pentru recondiţionarea clădirii Bistro Viena de pe strada Matei Corvin.

La capitolul “reamenajări ale clădirilor de patrimoniu” sunt vizate două spaţii de pe strada Georges Clemenceau, unul de birouri, realizări de BAU şi de Adrian Borda, şi un magazin de instrumente muzicale realizat de arhitectul Dragoş Ciorobâtcă.

În ceea ce priveşte ineditul şi imaginaţia, cele mai spectaculoase proiecte nominalizate sunt o locuinţă individuală de pe strada Mărginaşă, realizată de arhitectul Makovecz Imre în stilul “arhitecturii organice” (acelaşi cu biserica reformată de pe strada Donath, până acum singura de acest fel din Cluj), precum şi proiectul Casei de Stuf de la Sălicea, o viitoare casă de vacanţă semnată de arhitectul Horaţiu Răcăşan.

Jurizarea va avea loc vineri, 9 decembrie, iar premiile vor fi anunţate într-o gală, sâmbătă, la Casa Matei. Se vor decerna şase premii a câte 3.000 de lei pentru categoriile: arhitectură sub 1000 de metri pătraţi, arhitectură peste 1000 de metri pătraţi, spaţii publice şi amenajări peisagere, urbanism, arhitectură de interior şi “restaurare, reabilitare, reconversii”.

 

Twitter del.icio.us Digg Facebook linked-in Yahoo Buzz StumbleUpon

Nici un comentariu.

Scrie un comentariu