Cum a reuşit Lego să ţină pasul cu moda

Scris de Ora de Stiri la 27 Mar 2017, ora 10:28

De la Lego Classic, la Lego Juniors, Elves, Jurassic World sau Speed Champions. Modelele producătorului danez continua să fie printre primele în preferinţele copiilor din în întreaga lume. Dar cum a reuşit Lego să menţină pasul cu epocile prin care a trecut?
Lego este o compania care a fost înfiinţată în Danemarca în urmă cu mai bine de 80 de ani. A trecut prin epoci agitată şi a fost chiar aproape de faliment, în preajma anilor 2000. Însă Lego a reuşit de fiecare dată să se reinventeze. Acum, este al doilea cel mai mare producător de jucării din lume, după rivalii de la Mattel. Copii şi chiar şi adulţii sunt în continuare înnebuniţi după lumea Lego şi modele precum Lego Juniors, Speed Champions, Ninjago sau Elves se vând ca pâinea caldă.

„Suntem norocoşi, brandul nostru şi modelul de construcţie cu cărămizi Lego sunt foarte faimoase. Sunt atemporale şi asta ne oferă posibilitatea de a face atât de multe lucruri diferite”, spune Treci Kodak – vicepreşedinte Lego America – într-un interviu pentru CNBC. Adică, ce spune Treci Kodak, copiii caută în continuare modele precum Lego Classic, Lego Juniors sau Lego Friends. Vânzările modelelor deja consacrate le dau celor de la Lego liniştea să dezvolte alte proiecte, care să ţină pasul cu prezentul. Este o provocare uriaşă pentru o era tot mai digitalizata.
Şi, cu toate acestea, Lego reuşeşte să-i facă faţă. În 2016, compania a avut cele mai mari încasări din istoria sa, 5,4 miliarde de dolari, în creştere cu 6% faţă de 2015. Profitul operaţional a crescut de la 1,7 miliarde de dolari la 1,8 miliarde. Pe lângă Lego Classic, cele mai vândute seturi au fos City, Friends, Technic, Nexo Knights, Ninjafo şi chiar Lego Juniors. În paralele, cei de la Lego au lucrat şi lansat alte proiecte, precum Lego Batman Movie, care în primele două săptămâni a dominat box-office-ul american.

În septembrie este programată lansarea Lego Ninjago Movie, oiar pentru 2018 este în proiect o continuare a Lego Movie: „Filmele fac apel la linia poveştii şi le oferă copiilor universul în care se pot juca”, explica Treci Kodak. Practic, Lego a reuşit să îmbine metoda clasică de joc cu avantajele oferite de era digitală. În plus, aproape toate seturile Lego au variante de aplicaţii pentru telefonul mobil, fie că vorbim despre Lego Juniors, de Architecture, Creator sau Jurassic World.

„Poate că unii copii n-au iubit dintotdeauna Lego, dar apoi au fost atraşi de el. Apoi, în celelalate teme, precum Duplo, Creator 3 în 1 sau Lego Juniors, am fost capabili să-i ajutăm să-şi găsească bucuria de a creea […] De aproape 20 de ani am introdus tehnologia în jocurile Lego. Am actualizat-o progresiv pentru a ţine pasul cu vremurile şi a rămâne relevanţi”, mai spune Kodak.

Pentru fanii Lego din România, Noriel va pune la dispoziţie aproape toate modelele lansate de producătorul danez.

Mai multe articole

PRIETENII NOŞTRI

Box 300x250 I love Cluj