Bivolaru dă şah procurorilor clujeni. Francezii ni l-au predat doar pentru executarea unei condamnări, nu pentru toate dosarele lor

Scris de Mihai Bacalu la 14 Jan 2017, ora 08:33

Apărătorii liderului MISA, Gregorian Bivolaru au cerut vineri suspendarea procesului de la Cluj, privind traficul de persoane, având în vedere limitele mandatului european de arestare, care viza doar efectuarea unei condamnări.

Avocatul Mihaela Mîţu a cerut disjungerea dosarului în ce-l priveşte pe liderul Bivolaru (foto Mihai Bacalu) şi suspendarea cauzei.

Surse judiciare susţin că pentru continuarea procesului, autorităţile române ar putea fi nevoite să solicite un nou mandat european de arestare de la francezi.

Potrivit legilor europene, persoana predată nu va putea fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru o altă faptă anterioară predării, decât dacă statul membru de executare o consimte. În acest scop, autoritatea judiciară română emitentă va prezenta autorităţii judiciare de executare o cerere de autorizare, însoţită de informaţtiile prevăzute de lege.

Bivolaru este judecat pentru trafic de persoane, alături de alţi lideri ai ioghinilor. La prima instanţă au fost achitaţi pentru acuzaţiile formulate de procurorii DIICOT, dar procesul se va rejudeca, orice amânare fiind în beneficiul inculpaţilor, care se apropie de termenul de prescriere a faptelor.

Liderul MISA are de executat o pedeapsă privativă de libertate de 6 ani, pentru fapte asemănătoare, dar a cerut rejudecarea dosarului soluţionat la Sibiu, în lipsă.

Mai multe articole

PRIETENII NOŞTRI

Box 300x250 I love Cluj